Clujenii au fost felicitați de UEFA

Clujenii au fost felicitați de UEFA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comentatorii PRO TV au vorbit la un moment dat despre faptul că din superstiție, Paszkany a preferat să nu vină la meci.

„Stați liniștiți că Arpi (n.r. – patronul CFR-ului) a fost și la meci și a venit și la hotel pentru a sărbători împreuna victoria”, a declarat Mureșan. „La meciul acesta am pierdut câte un telefon pentru fiecare gol marcat de Culio. Acesta este motivul pentru care nu am putut răspunde sutelor de telefoane și mesaje de felicitare pe care le-am primit”, a mai spus președintele ardelenilor. Totuși, clujenii au primit pe telefonul directorului de relații internaționale un mesaj foarte amuzant, jumătate în glumă, jumătate serios din partea unui reprezentant UEFA care a inspectat stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”: „Dacă vreți să jucați și partidele eliminatorii din Champions League pe teren propriu, mai aveți de făcut investiții. Felicitări!”.

„Am avut dreptate“

Mureșan a spus că victoria de aseară i-a adus cea mai mare fericire din carieră. „Acum s-a văzut că am avut dreptate atunci când am hotărât să-l schimbăm pe Ando. De două meciuri echipa joacă altceva. Oricum, îi mulțumim lui Ioan Andone pentru tot ce a făcut la Cluj“, a declarat președintele Iuliu Mureșan.

Chelsea – Bordeaux 4-0, i-au ciuruit

CFR va avea o misiune imposibilă peste două săptămâni, cu Chelsea. Londonezii au arătat aseară că au câteva clase peste Bordeaux, rezolvând partida până la pauză. Mai întâi Lampard a deschis scorul în cel mai pur stil englezesc, cu capul din mijlocul careului, pentru ca golul doi să fie înscris de Joe Cole dintre cei doi fundași centrali ai lui Bordeaux, după un corner.

Și cum statistica spunea că cei de pe „Stamford Bridge” nu au pierdut niciodată atunci când Joe Cole a înscris, partida era practic rezolvată. Cu victoria asigurată, gazdele nu au mai forțat în ofensivă și au pus mai mult preț pe spectacol, marcând încă două goluri pe final. Chelsea rămâne astfel neînvinsă în meciurile oficiale din acest sezon și, peste două săptămâni, este așteptată la Cluj, pentru meciul cu CFR.

"Noi am jucat destul de bine, dar ei au fost mai norocoși. Avem o problemă în faptul că pierdem din consistență, iar asta mă îngrijorează" – Luciano Spalletti, antrenor AS Roma

"Nu schimbarea lui Andone a fost cheia succesului CFR-ului. Această echipă a fost construită de anul trecut, asemenea formație nu se face în două etape" – Dorinel Munteanu, antrenor „U” Cluj

"Nici nu ne gândeam că vom câștiga. Când am luat golul ne-am dat drumul la joc pentru că nu aveam nimic de pierdut. La pauză, i-am spus lui Culio să tragă de el că va mai da încă un gol" – Eugen Trică, mijlocaș CFR

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Bunicul fetei ucise la Sibiu, detalii cutremurătoare!
Bunicul fetei ucise la Sibiu, detalii cutremurătoare! "Când am auzit..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×